Odihna lui Dumnezeu – Florin Postolache
Cum ar trebui să ne odihnim după Cuvântul Domnului? Matei 11:28 „Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă!”
Cum ar trebui să ne odihnim după Cuvântul Domnului? Matei 11:28 „Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă!”
Etalonul nostru sunt cei din jur? Oare avem vreo șansă la salvare dacă procedăm astfel? Care sunt primejdiile și ce soluție avem?
„O, suflete, stai liniștit ‘Naintea Celui Sfânt. E-așa de bun și drept, a toate înțelept Predă-te cu sufletul zdrobit ‘Naintea Celui Sfânt.”
„N-avem timp să zâmbim, n-avem timp să iubim
N-avem timp să-i prețuim pe-ai noștri dragi.”
Ne gândim să ne facem timp pentru ceea ce contează?
Am avut vreodată un eșec? Cum putem să evităm nereușitele? Ascultându-L! „Creștinul trăiește în virtutea faptului că este unit cu Hristos”.
„Bogăția mea e Domnul. N-am comori, îl am pe El. Cea mai mare achiziție e Isus, Divinul Miel… Mântuirea mea e scumpă, Viitoul mi-e măreț.”