Colț de gând – Nicu Mitrică

with Niciun comentariu

S-au întâlnit pe-un colț de gând „Suflet frumos” cu „suflet blând” Ce vor spune cele două suflete? Să ascultăm poezia fratelui Nicu Mitrică.

El n-a promis – Grupul feminin Eben-Ezer

with Niciun comentariu

El n-a promis că ne va fi ușor,
„Dar ne-a promis din puterea Sa
Pe drum lumină că ne va da,
Al său bogat har în încercări
Şi mângâiera în întristări!”

Reprezentându-L pe Dumnezeu la locul de muncă – Radu Ioniță

with Niciun comentariu

Dumnezeu poate fi reprezentat de fiecare dintre noi la joacă, la școală, la muncă sau oriunde am fi. Depinde doar de noi cum alegem să facem lucrul acesta.