„Eu nu sunt mai mult decât fulgul de nea Un joc de cristale e trecerea mea Eu nu sunt mai mult […] Pe fruntea mea e scris Dumnezeu.”
O dată mântuit, pentru totdeauna mântuit? Cum alergăm ca să câștigăm premiul ceresc? Cum ne eliberăm de povara bagajelor efemere?
„O, ferice de poporul care… Te alege […] Marele Păstor şi Rege! […] poporul peste care Tu pogori,[…] Duhul păcii-n revărsat de zori!”
„Ești pacea mea Isuse‑n orice ceas, În clipa grea, Tu ești de partea mea, Iubirea Ta veghează al meu pas Și crucea grea, voios o voi purta.”
„Cine ești? De unde vii? Unde mergi? Ce soartă ai? Care e rostul pe pământ?” Ne-am pus vreodată aceste întrebări? Cine știe răspunsul lor?
De ce trăim? Pentru cine? Are viața vreun rost? Cât suntem de diferiți ca persoane? Ce ținte ne punem? Acceptăm ca Dumnezeu să ne conducă?